Pagini

miercuri, 22 iunie 2011

Drumul către trupul femeii trece prin sufletul ei...

Faptul că cei mai mulţi dintre bărbaţi nu ştiu să se apropie de o femeie este o realitate demonstrată. Nu generalizez, însă bărbaţii nu ştiu să cucerească o femeie. În ciuda singurătăţii care-i macină depotrivă atât pe bărbaţi cât şi pe femei, rari sunt bărbaţii care ştiu să se apropie de o femeie. Pe de o parte le lipseşte educaţia, iar pe de altă parte nu cunosc femeia în întregul ei – minte, suflet, trup. Totul porneşte de la modul în care este privită ea, cei mai mulţi fiind incapabili să o privească ca pe un dar cu absolutul ei de femeie. Au preferat mereu să vadă doar obiectul plăcerii nu şi ceea ce ascunde acest ”instrument” dincolo de trup pentru a deveni compleţi în bărbăţia lor. Încă dintru-nceput, atunci când Dumnezeu a creat femeia, a socotit că bărbatul fără de femeie şi invers, nu sunt altceva decat două jumătăţi de singurătate şi doar dacă se privesc unul pe altul ca pe un dar divin, singurătatea lor nu devine împovărătoare. Tot de atunci se caută unul pe altul, însă talentul şi intuiţia de a descoperi femeia în întregul ei, revin bărbatului.

Apropierea de o femeie inteligenta si matură afectiv are un preludiu special ce ar trebui să poarte în el emoţia sacră a atingerii unui obiect de cult. Asta nu înseamnă că femeia poate fi asemuită cu un obiect. Nici pe departe, însă spiritual vorbind, asemănarea ei cu obiectul de cult este înălţătoare şi solemnă, atribuindu-i viul cosmic din tot ceea ce a fost creaţie sacră. De aceea, întru început, femeia trebuie atinsă cu mintea şi sufletul şi mai apoi, dacă vei reuşi să ”vezi” şi altceva în afara trupului, atunci vei avea şansa să capeţi un loc în loja sufletului ei. Altfel, efortul bărbatului va fi zadarnic şi el, bărbatul va rămâne singur la poarta sufletului de femeie.

Cei mai mulţi dintre bărbaţi însă, pornesc cucerirea cetăţii numită femeie grăbindu-se să ajungă cât mai repede la actul final al împerecherii. Bărbaţii sunt direcţi şi brutali în solicitări, neştiind să îmbrace dorinţa carnală în cuvinte plăcute şi subtile. Este drept că timiditatea şi faptul că nu ştiu să se poarte natural, pe mulţi îi determină să se piardă în faţa femeii şi astfel să rostească direct şi răspicat, perecum un ordin ceea ce doresc. Prin urmare unei femei de o factură educată şi delicată nu-i poţi spune nicioadată în mod direct ”Vreau să te cunosc!” sau ”Bună! Ce mai faci?”, ori ”Vreau să vorbim! Dă-mi numărul tău de telefon...” aşteptând ca de aici să treci la ”actul” final. Nici după primele cinci banalităţi nu-i spui ”Aş vrea să te invit la o cafea!”, iar în mintea ta să bântuie imaginea patului răvăşit de după consumarea formală a unei ceşti de cafea, uneori şi aceea băută doar pe jumătate. Apropierea de femeie trebuie să decurgă firesc ca o adiere mângâietoare a unei brize de seară, ca râul care curg lin, netulburat de torente.

Dacă vrei să cucereşti o femeie nu-i vorbeşti despre sex, expunând actul în sine despuiat de orice subtilitate şi umbră de mister. Femeia va considera că brutalitatea şi pofta organică descrisă de tine în cuvinte va fi dominanta viitoarei uniuni intime dintre voi. Femeia trebuie impresionată şi emoţionată cu rostiri simple, cu gânduri curate si sincere, cu umor fin, cu inteligenţă şi modestie. Cuvintele pompoase, înşelătoare ca înţeles, grandomania, preaplinul personalităţii etalat fără decenţă, nu impresionează femeia, dimpotrivă o lasă rece şi cu gust amar.

Nu-i impune nimic femeii din ceea ce ea nu doreşte să facă. Chiar dacă vrei să o determini subtil să-ţi împlinească dorinţa de a-ţi ceda, lasă să curgă totul de la sine. Ai răbdare să înţeleagă că nu eşti interesat doar de partea strict fiziologică a relaţiei, ci în primul rând de duetul minte-suflet ce o face înainte de toate fiinţă şi nu obiect al dorinţei.
Femeia care simte că nu contează pentru bărbat decât ca trup nu se va deschide în faţa celui care forţează nota prin mitocănie, lipsă de educaţie, bravadă şi orgoliu masculin. Cei care cred că lumea începe şi se termină cu ei, vor rămâne de la început departe de femeie. În lumea guvernată de egoismul lor masculin, femeia nu va încăpea niciodată oricât de lipsită de personalitate ar părea să fie. Ori femeia are caracter şi personalitate din plin, însă nu de fiecare dată arată acest lucru tocmai pentru a te lăsa pe tine bărbatul să simţi puterea.

Oferă-i femeii delicateţe, fii gentil, spune-i cuvinte pe care doreşte şi aşteaptă să le audă de la un bărbat. Nu o lăuda şi nu-i face complimente în exces. ”Cucurigeala” masculină denotă lipsă de sinceritate şi seriozitate. Nu glumi deşănţat. Bancurile şi glumele porcoase o vor ţine departe de tine. Dăruieşte-i o floare, nu un snop, o atenţie măruntă nu blanuri sau bijuterii cu diamante. Femeia va fi încântată de orice gest delicat şi discret, pe când gesturile teatrale o pot irită. Nu-i face declaraţii de dragoste în public. Păstrează-le pentru spaţiul ce va putea deveni spaţiul vostru intim. Se va simţi stânjenită şi va considera că vorbele de iubire sunt adresate celor din jur şi nu ei. În felul acesta îşi va pierde încrederea că este unică în viaţa ta.

Vorbeşte-i despre poezie, nu-i recita versuri fără noimă. Vorbeşte-i despre natură şi simplitate, despre inocenţa copiilor, despre muzică şi mai ales despre muzica sufletului tău. Invit-o la plimbare în parc... pe jos, nu cu maşina. Arată-i natura la amurg şi fă-o să simtă că îmbăţişaţi veţi privi răsăritul. Arată-i cât de sensibil eşti oferindu-i o floare de câmp şi nu buchetul pe jumătate veşted cumpărat pe câteva parale de la vreo florăreasă, sau arată-i un stol de rândunele.

Nu-i vorbi tot timpul fără ca ea să poată rosti un cuvânt. Uneori lasă tăcerea să vă cuprindă în acelaşi buchet gândurile, bucurându-vă simplu doar de prezenţa voastră.
Vorbeşte-i tot timpul serios şi sincer fără apropouri ascunse. Trateaz-o ca pe o fiinţă delicată şi sensibilă nu ca pe un obiect al unei plăceri destrăbălate. Este inevitabil ca mintea sub impresia imaginii femeii care îţi place să nu brodeze imagini idilice, însă abţine-te să i le descrii. Lasă timpul să decidă când vei putea face acest lucru.

Vorbeşte-i de artă. Invit-o la teatru, la o expoziţie de pictură sau sculptură, răsfoiţi împreună cărţile dintr-o librărie. Află discret şi subtil ce se întâmplă în sufletul ei, ce furtuni răvăşeşte înterioritatea ei şi oferă-i linişte şi protecţie. Nu deveni tu din exaltare mai agitat decât ea, demonstrându-i astfel cât de labil emoţional eşti. Vorbeşte-i de pasiunile şi sensibilităţile tale, de cărţile tale, de florile care îţi plac, de călătoriile pe care le-ai făcut sau pe care doreşti să le faci, şi în momentele de linişte şi sacralitate vorbeşte-i de Dumnezeu.

Când ceva te poate irita evită reproşurile directe. Evită întrebările indiscrete, încearcă să nu-i pătrunzi încă de la început în profunzimea intimităţii ei. Dacă va considera că eşti demn de încrederea ei, îţi va destăinui singură totul.
Evita să vorbeşti exaltat şi în amănunt despre fotbal sau despre întâlnirile cu băieţii precum şi despre experienţele tale anterioare cu alte femei. Nu o compara declarativ niciodată cu o altă femeie altfel decât în sinea ta.
Arată-te dispus să o ajuţi la treburile domestice, chiar dacă asta se va întâmpla într-un viitor incert şi rar. Îi este suficient dacă vei sta lângă ea privind-o cum se mişcă graţios între chiuvetă şi aragaz. În acest răstimp povesteşte-i cum ţi s-a scurs timpul în care n-ai fost lângă ea.

Acestea sunt doar câteva ”sfaturi nesolicitate”, însă cred că ceea ce a simţit o femeie de-a lungul existenţei în materie de relaţiile cu bărbaţii ce i-a avut în apropiere, se poate constitui in mult mai mult decât nişte simple sfaturi. Iar concluzia finala este că: atitudinea masculină din care nu reiese decât dorinţă sexuală va fi respinsă brutal de femeie sau ea va rămâne impasibilă în faţa unui bărbat care nu vrea decât sex. Iar marea majoritate a bărbaţilor se trădează foarte uşor prin orice gest sau privire, prin orice cuvânt rostit atunci când gândul lui este doar la organicul relaţiei.

joi, 16 iunie 2011

Parcul de la ţară - o nouă aberaţie românească

Acum ceva vreme am aflat cu stupoare, că în satele din România se vor amenaja parcuri susţinute financiar cu fonduri europene. Am zis atunci că nu poate fi decât o glumă bună, dar n-a fost aşa. Parcul la ţară, într-o zonă de deal spre exemplu, unde fiecare sătean are în jurul casei un miniparc, este absolut o aberaţie. Proiectul pentru parc, la vremea aceea, prevedea amenajarea de alei, fântâni arteziene, plantarea de arbuşti şi plante exotice prin angajarea unor firme de design a grădinilor şi parcurilor, firme ce nu lucrează ieftin deloc.

Apoi pe lângă amenajare, să nu uităm că parcul trebuie întreţinut, altfel în câteva luni va deveni un câmp aşa cum a fost iniţial. Cum atunci credeam că este vorba de o glumă, acum m-am lămurit că nu e nici pe departe vorba de aşa ceva. Parcul a fost amenajat. Unde? În comuna Cislău, judeţul Buzău, lângă inutila sală de sport din cele 400 construite de Năstase în acelaşi mod aberant, aruncând banii pe fereastră. Sau nu chiar... pe langă proiectul iniţial s-au mai rezolvat şi alte ”proiecte”...

Şi pentru că tot veni vorba de sala de sport… ore de educaţie fizică nu s-au desfăşurat niciodată acolo. Şoala este relativ departe şi copiii nu pot ajunge la sală în timpul recreaţiei dintre ore. În schimb poate fi  foarte utilă pentru relaxare prin sport, evenimente şi cumetrii organizate pentru destinderea unor aleşi.
Revenind la parc, mă întreb, în condiţiile în care sătenii au fiecare câte un miniparc pe lângă casă, cine va sta în parc?... Sau mai ştii? Tanti Leana şi moş Gheorghe, emancipaţi în pas cu vremurile, vor ieşi seara la socializare în parc, aşteptând vacile să se întoarcă de la păscut... iar în drumul spre casa, vacile, la rândul lor emancipate, îşi vor lua desertul rumegând câteva plante exotice... 
Din păcate, când am făcut pozele, deşi era o zi de sărbătoare parcul era pustiu şi nici în alte zile satenii nu se înghesuie să prindă loc pe bănci... mai cu seamă că era vremea cositului.
PS. Parcul a costat nouă miliarde de lei vechi!!!











miercuri, 15 iunie 2011

Drobul de sare românesc...


Un om, odată, a fost plecat la muncă în Suedia. Asta se întâmpla la câţiva ani după Revoluţie. A fost omul acolo, cum, necum şi a muncit. Muncă brută, lucra la plantat copaci. A muncit câţiva ani buni acolo, apoi a revenit în ţară şi a mai muncit încă o vreme până când s-a împlinit sorocul pensionării. Mai zilele trecute, la cârciuma pe unde îşi face veacul toată ziua, se întâlneşte cu un suedez care locuieşte în acelaşi cartier. Suedezul căsătorit cu o româncă munceşte în Suedia, dar vine din când în când în România pentru a-şi întâlni familia. Mare amator de biliad şi o bere, când este în ţară în scurtele perioade de concediu, dă fuga în cartier la aceeaşi cârciumă. Pe omul nostru îl cunoştea de ceva ani pentru că se întâlneau adesea la cârciuma cu pricina. Acum omul era foarte supărat şi de vreo şase luni bea de necaz... bea până îşi prăpădea pe băutură bruma de bani pe care o avea. De data aceasta îl vede pe suedez intrând în bar şi nici una nici două când suedezul se întoarce cu spatele, omul nostru se repede pe la spate să-i dea cu o sticlă în cap. În acel moment un alt client al barului văzând intenţia bestială a omului, se repede şi barează traiectoria sticlei oprind mâna ucigaşă. Însă n-a putut opri şi tirada de cuvinte triviale la adresa suedezului... Suedezul nedumerit, deşi ştia românete, luat prin surprindere nu înţelegea ce se întâmplă.
- Ce faci omule, vrei să mă omori?...spuse suedezul cu o jumătate de zâmbet chinuit pe faţă...
- Te-aş omoră pe tine şi pe tot neamul tău de suedezi nenorociţi... Sunteţi nişte jigodii, nişte criminali, nişte dobitoci cretini...
- Ce-ai omule? Nu vezi că eşti beat?...
- Sunt beat?!?! Da’ te-ai întrebat de ce sunt beat? Şi a continuat...
- M-au amendat nenorociţii de suedezi cu 20000 de euro... şi eu n-am făcut nimic...
- Cum n-ai făcut nimic?... întrebă suedezul... În Suedia când primeşti o amendă cu siguranţă ai făcut ceva grav, iar la noi orice lucru mărunt este serios... dar la suma asta, sigur ai încălcat grav vreo lege...
- Nu-i adevărat... du-te dracu" de suedez nenorocit!
- Măi omule, de unde ştii că te-au amendat?
Omul nostru scoase din buzunar o hârtie mototolită de atâta împăturit şi despăturit şi i-o arătă suedezului...
- Uite citeşte... şi omul se prăbuşi pe scaun...
Suedezul luă hârtia şi pe măsură ce citea faţa i se lumina şi în colţul gurii îi apărea un zâmbet care apoi se transformă într-un hohot interminabil de râs... 
- Ţi-a tradus cineva hârtia asta?
- Nu… nu era nevoie să-mi traducă cineva… am înţeles şi eu atâta lucru că este vorba de bani…
Suedezul continuă să râdă…
- Uite... ai dreptate... însă eu pot să te ajut...
În momentul acela omul nostru s-a ridicat neîncrezător de la masă, dar cu o umbra de speranţă pe chip...
- Băiiii… tu să nu faci mişto de mine!… Cum ai putea să mă ajuţi?...
- Simplu... dar uite, tu trebuie să-mi dai 1000 de euro şi eu te scap de amendă...
Chipul omului nostru s-a luminat şi a întins mâna să bată palma cu suedezul...
Acum voia lămuriri suplimentare... Pentru ce era amenda, de ce era suma aşa de mare etc. Suedezul se puse iar pe râs şi nu se mai oprea... Ştia că omul nostru muncise ani buni în Suedia, însă nu ştia amănunte... 
- Acum te duci acasă şi-mi aduci banii şi apoi eu mă voi ocupa să anulez amenda...
Omul nostru se ridică ca teleghidat de pe scaun şi dădu să plece spre casă...
- N-am banii ăştia, dar o să împrumut de la un vecin...
Suedezul începu din nou să râdă, îl opri din drum şi-i spuse să se aşeze pe scaun.
Omul se întoarse nedumerit, se uită la faţa suedezului şi nu-i venea să creadă. Îşi bătea joc de el sau ce voia de fapt?
- Uite omule despre ce este vorba... Statul sedez, pentru că ai muncit acolo un număr de ani, ţi-a trimis pensia... şi te întreabă dacă vrei să îţi trimită toată suma odată sau lunar într-un anumit număr de luni. Trebuie să dai un răspuns până la data care este scrisă aici şi până atunci nu mai sunt decât două zile... Ce pot eu să fac pentru tine este să scriu eu răspunsul fără să vreau vreun ban din munca ta.
***********************************************************************************
Când am auzit povestea asta povestită chiar de suedez m-am amuzat copios, însă apoi mi-am amintit de eternul drob de sare românesc.

joi, 2 iunie 2011

Femeia lipsită de erotism...

Asist din ce în ce mai des la un spectacol absurd şi burlesc. Pare a fi o noutate a vremurilor din urmă ce riscă să devină o imagine reprezentativă pentru multe femei. Nu ştiu dacă toţi avem darul de a sesiza jocul poate inconştient lipsit de talent al protagonistelor, însă fără să vrei, o atitudine ieşită din comun atrage atenţia.
Din ce în ce mai des femeia, în neîmplinirea ei, îşi manifestă lipsa de iubire zgomotos expunând un tablou dezolant. Orice gest, orice cuvânt este un mesaj prin care îşi exprimă lipsa unui satisfacţii ce ocupă o preocupare importantă în viaţa ei. Lipsa erotismului. Dorinţa de a simţi acele trăiri ce dau echilibru şi întregesc cumva menirea firească a femeii, o determină să se manifeste ca un cerşetor fără demnitate. Cererea nu este una direct exprimată, însă lipsa erotismul este precum un strigăt mut, de multe ori vulgar, ţipător ce denotă o dorinţă sexuală acută.

Se vede limpede lipsa partenerului, absenţa unui bărbat prin care să-şi compenseze nevoia de apropiere şi de erotism. Aşa cum spuneam spectacolul este unul burlesc, femeia fiind dominată de instinct cerşeşte inconştient acel ceva ce îi lipseşte. Elementul compensatoriu, bărbatul şi implicit sentimentul, nevoia de dragoste, dorinţa, o determină să se manifeste ridicol nemaiţinând cont de imaginea pe care o expune.
Pentru spectator spectacolul este dezolant, devine jenant şi stârneşte pe de o parte repulsie şi pe de altă parte milă. Femeia lipsită de sexualitate este precum flămândul hămesit ce caută hrana indispensabilă pentru a supravieţui firesc şi satisfăcător. Ţipătul de dorinţă mută se simte şi se vede la orice pas. Hainele extravagante nepotrivite cu vârsta, despuierea trupului doar pentru a fi expuse privirii bărbaţilor acele părţi ale corpului care se vor mângâiate, mersul lasciv ce atrage privirile flămânde, şi mai ales râsul. Râsul isteric, râsul zgomotos excesiv, râsul fără motiv la orice cuvânt al bărbatului care îi acordă o atenţie cât de mică, denotă o dorinţă devastatoare de a fi femeie.

Apoi gesturile fără cuvinte, provocatoare, privirile cu subînţeles, zâmbetele şăgalnice cu adresă, ocheadele aruncate permanent masculilor, atingeri sau apropieri ca din întâmplare, dau de înţeles prin limbajul nonverbal al trupului aceeaşi dorinţă acută.
Imaginea femeii lipsită de şansa de a fi femeie, de momentele în care se poate dărui total în intimitatea unei atmosfere în doi, ilustrează un spectacol jalnic. Nimic nu poate compensa lipsa acestei apropieri. Femeia fără atingerea bărbatului, nu este femeie. Se abrutizează şi se răceşte în interioritatea ei devenind un munte de gheaţă ce cere ostentativ o rază de soare. Nu se simte decât murmurul sufletului în aşteptarea împlinirii , strigătul mut al dorinţei ce arde pe dinăuntru.

Este greu să ne imaginăm ce simte o femeie atunci când bărbatul lipseşte din viaţa ei. Bărbatul prezent fizic, dar absent emoţional şi afectiv ori absent în totalitate, lasă urme adânci în viaţa femeii. Un gol imens care nu poate fi umplut decât cu o relaţie potrivită şi împlinitoare. Chiar şi acolo unde femeia nu-şi doreşte o relaţie stabilă, ea are nevoie de prezenţa bărbatului în viaţa ei. Nu simte atât lipsa unei menaj în doi cât simte lipsa afecţiunii unui bărbat concretizată prin ”întâlniri de grad zero” cu rol împlinitor. Deşi multe dintre femei neagă vehement acest lucru, ascunsă în subconştientul lor, dorinţa de a fi când şi când în braţele unui bărbat este masivă. Negarea este un fel de reacţie inversă la ceea ce simt cu adevărat şi de o intensitate maximă, dar nu vor să recunoască ori din orgoliu, ori din cochetărie feminină deplasată, din jenă sau o educaţie austeră în care femeia este subordonată bărbatului şi nu are nevoi sau dorinţe.

La orice vârstă, dar mai ales la cele însingurate la vârsta maturităţii târzii, dorinţa de a fi femeie în braţele unui bărbat, de a se dărui total în toată splendoarea unei intimităţi in doi, de a se pierde printre suspine in ritm sacadat de trupuri înfierbântate de amor, este pentru femeie un lucru esenţial. Este de fapt dorinţa supremă, ancestrală de a-şi afla jumătatea ce-i lipseşte.