Pagini

joi, 10 iunie 2010

Frumuseţea între ideal şi hidos...

Alături de bine şi rău, frumuseţea este un concept relativ, având pentru fiecare individ altă semnificaţie, dată de cântarul propriu cu care măsoară dimensiunea şi formele de exprimare ale frumuseţii.

Aşa cum nu există bine sau rău absolut, doar manifestări ale conştiinţei cu ale ei imperfecţiuni, tot aşa în planul omenesc nu există frumuseţe perfectă. Frumuseţea lumească, în etapă recentă a evoluţiei spre un modernism deşănţat, este total diferită de frumuseţea pură, fiecare individ având propria percepţie a unei lumi ce tinde spre inversul frumuseţii. În ultima vreme, cu mare regret trebuie să spun, în această goană nebună după himere şi ca rezultat al aberaţiilor comportamentale, urâţenia cucereşte pe zi ce trece frumuseţea de altă dată. Grav este că procesul acesta precum o furtună, prinde în tromba ei toate valorile esteticul simplu şi pur, schimonosindu-l hidos în „frumuseţi” răpitoare complicate şi lipsite de orice strălucire profundă şi reală. Cu mare regret spun că falsa percepţie este doar rezultatul pierderii valorilor spirituale, acolo unde trupul este mai important decât sufletul şi poate, ca urmare a unei mentalităţi specifice turmei. Nu te poţi opune unei aşa-zise frumuseţi comune vulgului, pentru că rişti să rămâi înafara lui şi pare lipsit de siguranţă personală să gândeşti altfel decât gloata.

Frumuseţea, în concepţia fiecăruia, ar trebui să fie sau chiar este, o reflectare a interiorului propriu spre exterior, sau altfel spus, frumuseţea interioară ar trebui recunoscută în lumea înconjurătoare. Astfel înţelegerea frumuseţii de către om are diferite dimensiuni, de la estetic la hidos, regăsind în lumea înconjurătoare expresii ale interiorul său, relevate în forme ale frumuseţii în adevăratul sens sau diferite grade ale urâteniei ridicate la rang de valoare estetică.

Aş îndrăzni să spun că frumuseţea autentică, acea frumuseţe ce are legătură cu Cerul există ,dar nu poate fi percepută decât cu sufletul şi inima curate, şi nu va fi niciodată regăsită într-o imaginea exterioară a frumuseţii, aceasta putând fi de cele mai multe ori înşelătoare sau amăgitoare, expunând ochiului o realitate proprie privitorului ce nu este capabil să treacă prin filtrul sufletului ceea ce i se înfăţişează privirii.

Mă întorc şi spun că relativitatea frumuseţii este uimitoare uneori când întîlneşti un farmec răpitor, o frumuseţe a chipului uimitoare, ca să constaţi foarte rapid că sub trăsăturile ce tind spre perfecţiune, se ascunde un suflet pustiu. Apoi de câte ori n-am întâlnit un chip chinuit de soartă, cu trăsături schimonosite, respingător la vederea urâteniei, iar sufletul era precum o primăvară înflorită, ce radia de sfioşenie şi puritate interioară. Din păcate, limbajul frumuseţii este perceput şi înţeles doar de cei ce ştiu să „vadă” cu ochii sufletului şi ai raţiunii inimii.

În rest frumuseţea fizică este relativă şi trecătoare. Odată cu trecerea nemiloasă a timpului, trupul şi chipul se degradează ireversibil, în schimb frumuseţea interioară poate rămâne neschimbată sau poate fi adusă la un nivel spiritual superior.

Singura frumuseţe apropiată de perfecţiune este cea a naturii cu miracolele ei, dar unde a intervenit lumescul, stricând opera Creatorului în ideea ”mai binelui”, a reuşit să pângărească puritatea frumuseţii primordiale. De fapt acolo unde intervine mâna omului fără discernământ divin, frumuseţea are toate şansele să devină opusul ei, urâţenia. Acolo unde omul vrea să ia locul lui D-zeu, încercând să completeze sau să schimbe ceea ce consideră a fi o greşeală divină, absolut întotdeauna rezultatul va fi o monstruozitate.

Relevante sunt încercările de atingere a perfecţiunii chipului şi trupului, recurgând la metode lipsite de orice discernământ, silicoane, implanturi cu substanţe miraculoase ce împiedică degradarea cărnii, sau orice alte metode ce sfidează Creaţia şi perfecţiunea ei etc. Trăsăturile feţei şi liniile corpului, dacă ştii să priveşti dincolo de imaginea ce ţi se înfăţişează, au o naturaleţe a lor, o frumuseţe unică, un anumit şarm. A dori să schimbi ceea ce Creatorul a decis că ţi se potriveşte, este de-a dreptul lipsă de respect şi nesocotinţă a Lui. Şi aşa cum este dovedit, şi de data aceasta, ”mai binele” poate fi duşmanul binelui, făcând dintr-un bine acceptabil o hidoşenie dezgustătoare.

6 comentarii:

  1. Sunt cateva luni bune in care mintea mea a patruns in lumea ideaticului tau..aspect destul de chemator,la inceput,ca mai apoi sa devina o constanta necesitate intru cunoasterea valorii mintii tale..
    Sigur,nu pot decat sa intuies un anume”inceput“al asezarii tale pe-o linie ascendenta,dar stiu ca aceasta ascensiune inspre firescul evolutiv al lucrului tau,nu s-a declansat odata cu nasterea dialogului nostru si,argumentul prim al acestui meu gand este pleiada de bloguri in care tu si mintea ta faceti sa se vada frumusetea si interesantul fiintei tale…eu pot spune doar ca structura ta spirituala este motivatia lucrului bine facut din si dinspre tine..

    Ideea ce o vreau a se vedea este urmatoarea: risti ceva..si anume,contactul cu lumea.
    Citindu-ti scrisul,patrunzand in simfonosul lui,mi-am amintit de un personaj de carte,mi-am amintit de Martin Eden,acel faimos personaj a lui Jack London,ce,”plecat” de pe pozitia tanarului marinar lipsit de rudimentarul cognoscibil,a ajuns sa depaseasca conditia de superintelectual ramanand singur,necuprins si neinteles de restul lumii..acel marinar brutal,c-o structura intelectuala perdalata de catre destinul de pana atunci,intrand in firescul social,isi “vazu”imaginea dezastroasa in care se afla si,”printrun efort extraordinar,parcurgand un itinerar existential fulminant”,reusi sa-si depaseasca conditia si mai mult,o depasi si pe cea a unui intelectual de rasa..Martin Eden,este un personaj tragic,este un tip ce intrun raport cu lumea din jurul sau se vede si se simte inutil si refuzat de catre toti..Martin Eden sperie si iubirea..alunga,prin reprezentarea sa intelectuala si iubirea..este un soi de Luceafar vazut si apreciat doar de catre..nimeni..
    Sigur,aici ideea evolutiei spirituale este oarecum fictionala si sugereaza doar evolutivul personal, intrun sens dramatic,insa,precum stii,in lumea noastra scalamba si seaca,se pot naste si martini edeni ce nu se sinucid ca tragicul personaj,dar fug inspre singuratati neintelese!

    Revin la tine,la ultimul tau blog ce,cu toate ca sunt si acolo idei ce pot fi usor discutabile,imi cimenta crezul ca,intradevar,esti pe un drum bun si probabil ales de catre altcineva sa-l parcurgi inspre un sens anume!

    Despre frumusete vom vorbi altadata!!

    RăspundețiȘtergere
  2. „Concluzia Dialogurilor este ca frumosul este binele. Binele si Frumosul se afla in raport cauzal, Frumosul fiind cauza Binelui: "puterea binelui s-a refugiat acum in natura frumosului" spune Platon la sfarsitul lui Fileb.”

    Cam toata filosofia clasica dezvolta ideea de frumos in dimensiunea binelui..in acest sens,frumosul se reprezinta pe sine ca fiind un foarte articulat „plan” emotional si inteligent ce genereaza in om stari asezate si perceptii intelegatoare.

    Frumosul se naste ca definitie in momentul in care: lucrul vazut sau/si atins, cuvantul citit, muzichia ascultata, conditiile fizice/naturale,cand toate acestea ne starnesc stari de bine si de foarte bine!
    Inversul frumosului,uratul, apare in constiinta noastra ca definitie atunci cand cele cauze genereaza de refuz organic,groaza,repulsie,dezamagire..etc
    Asadar,se pare ca filosofia lui Platon graieste un adevar aproximativ bun de luat in seama, ca si concept de idei,daca nu in planul elitist al demonstrabilului,cel putin se poate accepta macar in cel clasic si comun..
    Putini dintre noi nu sunt pe deplin satisfacuti de conceptul filosofic al frumosului,si isi cauta un anume corespondent al frumosului in raporturi transcedentale,acestia au un nativ de exceptie si,intrun fel sau altul,sunt/se vor a fi conectati la ceva viu si nevazut de catre majoritarii.
    Stiu bine ca sunt marginiri si centre ale frumosului,stiu bine ca el,frumosul,este perceput variat in functie de planul educational si cultural al unei lumi sociale sau al unui om..oricum,acolo unde frumosul este central ca dinamica,el este perceput de toti ca fiind in afara teoreticului..si as da un exemplu,un rasarit de soare va fi perceput ca fiind ceva frumos in si de catre toate fiintele omenesti de pe pamant,indiferent de structura lor nativa sau de cea dobandita.
    In istoria frumosului,ca reprezentare artistica si cult al sau,au fost momente de apogeu,de geniu,de unicitate si in unele cazuri,de criza sau de regres al fortei si perceptiei sale…


    Aici as vrea sa punctez intrunfel extrem si anume,imi amintesc ca exista un concept al frumosului ce spune ca el se simte deosebit sau plenar doar acolo in relatia om-credinta..sigur,este mult adevar in acest sens,si argumentativul conceptului se vede in mai tot ce a reusit sa transpuna omul ca reprezentari ale simturilor sale in arta sau in cultura avand fundament cuvantul lui Dumnezeu ori al altui reper transcendental din universul credintei..
    Insa,spuneam ca in capitolele ale istorie sale,in momente de criza,el,frumosul a imbracat si straie contradictorii sau grotesti,dar era perceput ca fiind ceva frumos cu toate ca functia se vroia a fi rezultanta unui raport religios (vezi arta si simtirea precolumbiana)



    Eu sunt doar un om simplu si ca orice om,iubesc frumosul..mai mult,pot spune despre mine si despre experienta mea existentiala,ca am o vizune picturala aspra lumii,functie ce m-a cam debusolat in varii momente de vietuire in dimensiunea pragmatica a lumii in care traiesc..asadar,am un anume exercitiu al frumosului si vad si simt frumosul din cam tot ce este sub soare…privesc cu ochii si cu sufletul si-n partea mai putin frumoasa,cautand atunci cand este aczul sa vad chip de Hristos chiar si pe fata de talhar!

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Anonim... Comentariul despre frumos este excepţional şi poate incită, stârnind replici ale celor ce au alte viziuni ale frumosului...
    Aş spune, fără nicio intenţie de a te contrazice, că acel răsărit de soare poate fi văzut ca fiind frumos de toate fiinţele omeneşti ce au frumosul în ele... ceilalţi, deşi poate sunt oameni cu un suflet bun, vor trece pe lângă acel răsărit, pasivi fără să fie impresionaţi de un lucru simplu şi firesc... în fond nu este nimic mai mult decât un răsărit de soare... Pe de altă parte, ai perfectă dreptate, nu cred că există fiinţă, oricât de ”urâtă” ar fi pe dinăuntru, să nu aibă şi un strop de frumuseţe interioară... Şi cel mai odios criminal, are o slăbiciune cât de mică pentru ceva frumos, aşa cum este poate un răsărit de soare sau zborul unei păsări... Apoi mai ştiu ceva... mulţi dintre semenii noştri, deşi au un suflet frumos şi bun, nu ştiu să se bucure de lucrurile simple ce ar putea da vieţii un strop de culoare...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma depasesc comentariile. Cu toate ideile din blog sunt insa de acord. Cred ca sufletul e mai important ca trupul si nimic nu e intimplator. Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg… Si chiar lucruri despre care cred la un moment dat ca le-am inteles, imi apar in diverse momente intr-o lumina noua, si ma fac sa ma intreb daca este intr-adevar asa sau nu, daca perceptia mea asupra lor este corecta, sau este doar un mod de a gandi pe care l-am preluat, pur si simplu, fara a-l trece prin filtrul ratiunii mele, al experientei mele si a altora care imi prezinta incredere.
    Cea mai profunda explicatie a necesitatii de exprimare variabila a frumusetii o regasim in AYURVEDA, stravechea stiinta a Vietii. Pe pamantul Indiei, acolo unde natura este coplesitor de frumoasa, pe acel pamant s-a nascut, in urma cu mai bine de 4 000 de ani, o viziune asupra frumusetii, care ramane mereu valabila. Bazata pe ideea redescoperita in zilele noastre, a unitatii dintre trup si suflet, viziunea AYURVEDA ne reveleaza o frumusete a femeii privita ca intreg: frumusetea trupului este reflexia sufletului unic al fiecarei femei. Atunci cand frumusetea pe care o femeie o cultiva pentru trupul ei este intr-o armonie cat mai buna cu tipul de frumusete specific sufletului ei, ceea ce rezulta este o frumusete tulburatoare, ce face ca sufletul barbatului sa fie la randul sau miscat. O astfel de frumusete nu poate fi doar hrana pentru ochi, ci ea devine spontan si o hrana pentru sufletul celui ce o savureaza.
    De aceea, daca o femeie vrea sa fie nu doar admirata, nu doar un atragator bibelou ce trezeste simtul de posesivitate al barbatului, ci daca vrea sa fie sublimul dor al inimii unui barbat si o intruchipare a dorintei nu doar a trupului ci si a sufletului lui, atunci acea femeie va trebui sa caute acea armonie pe care sufletul si trupul ei o contin ca pe un bob de perla ascuns.
    secret_bliss

    RăspundețiȘtergere
  5. Secret_bliss... este o surpriza placuta sa aflu cuvintele tale frumoase si sensibile alături de gândurile mele... Trebuie să-ţi mărturisesc ceva... cândva, demult, îţi citeam blogurile cu admiraţie şi încântare, îmi spuneam în sinea mea că mi-ar plăcea să pot scrie ca tine... şi tot atunci, am învăţat, am ”furat” câte ceva din stilul tău... Ai un stil frumos şi plăcut de a scrie şi aşa cum am spus întotdeauna, gândurile exprimate prin cuvinte reflectă frumuseţea interioară spre exterior...
    Mulţumesc pentru gândurile tale frumoase...

    RăspundețiȘtergere
  6. Desigur,nu-i cazul sa polemizam si n-o vom face niciodata,insa ma vad nevoit sa-mi exprim doar convingerea asupra unui aspect din zicere dumitale,si anume,eu nu pot crede ca “oameni cu un suflet bun” pot trece nesimtitori si reci pe langa o marturisire a frumosului fie ea din cadrul natural sau din alta dimensiune….
    Un ins cu lipsuri in propriul sau proiect sau incermenit intro faza primara a proiectului sau,desigur ca poate trece fara sa simta” materialitatea” frumosului sau,mai rau,poate admite si decreta,ca o monstrozitate este ceva frumos…
    Nu cred ca un urmas de-al lui Adam”cu suflet bun” ar putea ignora o reprezentare a frumosului,hai sa exemplificam,asa precum secret_bliss in comentariul respectiv,ii creioneaza impecabil fenomenologia..

    Noata bene pentru aceasta persoana,ce imi intareste convingerea ca mai sunt si oameni modesti pe aici si foarte fini obesrvatori ai lumii..

    RăspundețiȘtergere