E vremea unui miracol al naturii, a unei renaşteri ce an de an revine cu uimitoarele şi inexplicabilele revelaţii ale iubirii divine, dăruind omului mireasma sublimă a sufletului său. Prin formule chimice miraculoase, natura destăinuie parfumuri unice ce nu vor putea fi vreodată imitate. În acel laborator tainic al ei, perfecţiunea miresmelor şi absolutul lor au formule abstracte, păstrând amprenta Cerului şi a unei legi universale ce se numeşte frumos prin înţeles divin.
E vremea parfumului îmbătător al teilor, a unei explozii de galben amestecat cu unduiri de verde ce emană sublimul unui miracol parfumat simţit până în adâncurile fiinţei. Te mistuie pătrunderea lui pănă acolo unde inspiraţia nu este îndeajuns, regretând că nu poţi cuprinde mai mult cu fiinţa ta, iar nesaţul te face să inspiri iar şi iar parfumul ce pare că nu are nimic din materialitatea acestei lumii.
Melancolic şi suav, dătător de bine şi îmbietor înspre iubire, pătrunde adânc ca o mireasmă a sufletelor îndrăgostite, în inimile atinse de frumos şi unicitate irepetabilă a naturii. Îndrăgostit, îţi poţi plimba iubirea şi dorul pe sub teii înfloriţi, în simfonia dulce a vântului ce răvăşeşte blând parfumul. Cu braţele neîncăpătoare ale sufletului cuprinzi nevăzutul şi cu nesaţul unui însetat de dragoste sorbi parfumul ameţitor al teilor pînă te pierzi în visări. Totul devine un singur trup, făptură, natură şi parfum de tei.
Iar când ziua se pierde în îmbrăţişarea asfinţitului, mireasma înserării învăluie misterul neînţeles al teilor, picurând o ploaie de parfum viu peste întreaga suflare a pământului.
Numai veşnicia naturii dă sens renaştenii din sămânţa neantului, parfumul ei este balsamul sufletului însetat de iubire, iar iubirea şi adorarea ei înalţă spiritul spre absolutul unirii cu Cerul.
Bucuria plutirii în marea de parfum este imensă, este egală ca dimensiune a simţirii cu cea a sublimului intâlnirii cu îngerii, a unui sărut nevăzut venit de dincolo de înţelegere.
Întotdeauna am asociat parfumul de tei cu mireasma gingaşă a Duhului Sfânt, ce miruie pământul, mângâind simţurile cu o mână nevăzută.
E vremea parfumului îmbătător al teilor, a unei explozii de galben amestecat cu unduiri de verde ce emană sublimul unui miracol parfumat simţit până în adâncurile fiinţei. Te mistuie pătrunderea lui pănă acolo unde inspiraţia nu este îndeajuns, regretând că nu poţi cuprinde mai mult cu fiinţa ta, iar nesaţul te face să inspiri iar şi iar parfumul ce pare că nu are nimic din materialitatea acestei lumii.
Melancolic şi suav, dătător de bine şi îmbietor înspre iubire, pătrunde adânc ca o mireasmă a sufletelor îndrăgostite, în inimile atinse de frumos şi unicitate irepetabilă a naturii. Îndrăgostit, îţi poţi plimba iubirea şi dorul pe sub teii înfloriţi, în simfonia dulce a vântului ce răvăşeşte blând parfumul. Cu braţele neîncăpătoare ale sufletului cuprinzi nevăzutul şi cu nesaţul unui însetat de dragoste sorbi parfumul ameţitor al teilor pînă te pierzi în visări. Totul devine un singur trup, făptură, natură şi parfum de tei.
Iar când ziua se pierde în îmbrăţişarea asfinţitului, mireasma înserării învăluie misterul neînţeles al teilor, picurând o ploaie de parfum viu peste întreaga suflare a pământului.
Numai veşnicia naturii dă sens renaştenii din sămânţa neantului, parfumul ei este balsamul sufletului însetat de iubire, iar iubirea şi adorarea ei înalţă spiritul spre absolutul unirii cu Cerul.
Bucuria plutirii în marea de parfum este imensă, este egală ca dimensiune a simţirii cu cea a sublimului intâlnirii cu îngerii, a unui sărut nevăzut venit de dincolo de înţelegere.
Întotdeauna am asociat parfumul de tei cu mireasma gingaşă a Duhului Sfânt, ce miruie pământul, mângâind simţurile cu o mână nevăzută.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu