Am studiat în timp, de la distanţă, acest fenomen al modernităţii. Nu pot spune ca am înţeles limpede ce este tatuajul, la ce foloseşte sau dacă aparţine artei sau nu. Am încercat să aflu de la persoane autorizate, psihologi, ce reprezintă tatuajul şi cum poate influenţa, cum poate întări personalitatea şi caracterul cuiva.
Cu toate străduinţele mele n-am reuşit să aflu decât câteva idei vagi. S-a întâmplat aşa pentru că cei cu care am discutat nu aveau o experienţă foarte bogată, mai ales că fenomenul acesta este destul de recent şi ,nu s-a reuşit încă finalizarea un studiu psihologic, în ceea ce priveşte decorarea pielii şi motivele dorinţei de a te ”însemna”.
Ceea ce am observat este că fenomenul se manifestă mai ales la tineri, dar am vazut şi persoane mature, tatuate cu tot felul de desene unele ce sunt departe de artă, altele foarte aproape de kitchs sau chiar simple mâzgăleli. Cele mai multe nu sunt decât nişte pete de culoare verde-albăstrui, fără un contur bine definit, altele cu uşoare urme de culoare, dar oricum departe de ceea ce ar fi un desen artistic.
Nu ştiu dacă putem accepta tatuajul ca pe o tendinţă a modei. Tot ceea ce ţine de modă este trecător, în schimb tatuajul este ireversibil sau aproape ireversibil, tehnicile prin care poţi renunţa la el, pe lângă preţul nejustificat, sunt incomplete, iar pielea nu va mai fi niciodată intactă aşa cum a fost înainte de tatuaj.
Putem accepta în schimb faptul că fiecare este stăpân pe propriul lui trup şi îl poate ”mutila” cum doreşte. De fiecare dată m-am întrebat, fără să aflu răspunsul, de ce doresc oamenii să-şi facă tatuaje. Cum îi poate împlini şi ce efect poate avea asupra personalităţii şi interiorităţii lor, o ”automutilare”, de cele mai multe ori, de prost gust.
Şi mai mult de atât, de ce o mulţime de femei în jurul vârstei de 40 de ani doresc să-şi facă cadou un tatuaj. Acest ultim aspect pentru mine este de neacceptat. Tatuajul pentru o femeie, mai ales la această vârstă este total dizgraţios, denotă vulgaritate, stirbeşte feminitatea şi dezvăluie într-un mod brutal acel mister feminin ce ar trebui păstrat cu mare sfinţenie de fiecare femeie.
Discutând despre acest lucru, unele dintre doamnele doritoare de tatuaj spun că asta simt că le va împlini. Aceasta vârstă, 40 de ani, reprezintă un prag psihologic şi vor să marcheze cumva acestă ”maturitate” printr-o acţiune ce va rămâne în timp şi le va aminti permanent de trecerea spre o nouă etapă a vieţii lor.
Altele invocă frumuseţe şi senzualitatea. Un tatuaj descoperit de partener într-o zonă ascunsă a trupului, în momentul unui act sexual, îl va face pe acesta să o dorească mai puternic, iar ea va emana senzualitate stârnind plăceri extreme. Nu ştiu, cred că şi partenerul trebuie să fie de o anumită factură pentru a simţi o atracţie mai puternică pentru o femeie tatuată.
Cei mai mulţi spun că desenul trebuie să-i reprezinte, să fie o expresie a personalităţii lor. Cred că un tatuaj indiferent cât de expresiv ar fi, nu denotă decât o identitate slab definită. Cei care aleg să-şi ”marcheze” trupul consideră că nu sunt suficient de reprezentativi prin ceea ce sunt ei ca indivizi şi un astfel de desen i-ar putea ”completa” sau chiar ar putea ”întări” imaginea lor.
Nu cred că un tatuaj poate demonstra ceva în plus sinelui persoanei tatuate sau celor din jur. Dimpotrivă este o carte de vizită cu multe detalii despre persoana respectivă. Vanitate, imaturitate, identitate nedefinită, dorinţa de a fi remarcat de cei din jur, persoană ce nu se poate remarca prin calităţi sau, are impresia că nu i se acordă atenţia pe care o doreşte, nu este iubit, apreciat de cei apropiaţi, nu este împlinit emoţional şi afectiv, şi de ce nu, chiar erotic.
Tatuajul ţine de primitivism, de acele vremuri când oamenii erau însemnaţi pentru a demonstra că aparţin aceluiaşi trib, prin urmare această tehnică, oricâtă modernitate i s-ar impregna, nu demonstrează altceva decât stadiul de dezvoltare la care s-a oprit individul în evoluţia sa.
Cu toate străduinţele mele n-am reuşit să aflu decât câteva idei vagi. S-a întâmplat aşa pentru că cei cu care am discutat nu aveau o experienţă foarte bogată, mai ales că fenomenul acesta este destul de recent şi ,nu s-a reuşit încă finalizarea un studiu psihologic, în ceea ce priveşte decorarea pielii şi motivele dorinţei de a te ”însemna”.
Ceea ce am observat este că fenomenul se manifestă mai ales la tineri, dar am vazut şi persoane mature, tatuate cu tot felul de desene unele ce sunt departe de artă, altele foarte aproape de kitchs sau chiar simple mâzgăleli. Cele mai multe nu sunt decât nişte pete de culoare verde-albăstrui, fără un contur bine definit, altele cu uşoare urme de culoare, dar oricum departe de ceea ce ar fi un desen artistic.
Nu ştiu dacă putem accepta tatuajul ca pe o tendinţă a modei. Tot ceea ce ţine de modă este trecător, în schimb tatuajul este ireversibil sau aproape ireversibil, tehnicile prin care poţi renunţa la el, pe lângă preţul nejustificat, sunt incomplete, iar pielea nu va mai fi niciodată intactă aşa cum a fost înainte de tatuaj.
Putem accepta în schimb faptul că fiecare este stăpân pe propriul lui trup şi îl poate ”mutila” cum doreşte. De fiecare dată m-am întrebat, fără să aflu răspunsul, de ce doresc oamenii să-şi facă tatuaje. Cum îi poate împlini şi ce efect poate avea asupra personalităţii şi interiorităţii lor, o ”automutilare”, de cele mai multe ori, de prost gust.
Şi mai mult de atât, de ce o mulţime de femei în jurul vârstei de 40 de ani doresc să-şi facă cadou un tatuaj. Acest ultim aspect pentru mine este de neacceptat. Tatuajul pentru o femeie, mai ales la această vârstă este total dizgraţios, denotă vulgaritate, stirbeşte feminitatea şi dezvăluie într-un mod brutal acel mister feminin ce ar trebui păstrat cu mare sfinţenie de fiecare femeie.
Discutând despre acest lucru, unele dintre doamnele doritoare de tatuaj spun că asta simt că le va împlini. Aceasta vârstă, 40 de ani, reprezintă un prag psihologic şi vor să marcheze cumva acestă ”maturitate” printr-o acţiune ce va rămâne în timp şi le va aminti permanent de trecerea spre o nouă etapă a vieţii lor.
Altele invocă frumuseţe şi senzualitatea. Un tatuaj descoperit de partener într-o zonă ascunsă a trupului, în momentul unui act sexual, îl va face pe acesta să o dorească mai puternic, iar ea va emana senzualitate stârnind plăceri extreme. Nu ştiu, cred că şi partenerul trebuie să fie de o anumită factură pentru a simţi o atracţie mai puternică pentru o femeie tatuată.
Cei mai mulţi spun că desenul trebuie să-i reprezinte, să fie o expresie a personalităţii lor. Cred că un tatuaj indiferent cât de expresiv ar fi, nu denotă decât o identitate slab definită. Cei care aleg să-şi ”marcheze” trupul consideră că nu sunt suficient de reprezentativi prin ceea ce sunt ei ca indivizi şi un astfel de desen i-ar putea ”completa” sau chiar ar putea ”întări” imaginea lor.
Nu cred că un tatuaj poate demonstra ceva în plus sinelui persoanei tatuate sau celor din jur. Dimpotrivă este o carte de vizită cu multe detalii despre persoana respectivă. Vanitate, imaturitate, identitate nedefinită, dorinţa de a fi remarcat de cei din jur, persoană ce nu se poate remarca prin calităţi sau, are impresia că nu i se acordă atenţia pe care o doreşte, nu este iubit, apreciat de cei apropiaţi, nu este împlinit emoţional şi afectiv, şi de ce nu, chiar erotic.
Tatuajul ţine de primitivism, de acele vremuri când oamenii erau însemnaţi pentru a demonstra că aparţin aceluiaşi trib, prin urmare această tehnică, oricâtă modernitate i s-ar impregna, nu demonstrează altceva decât stadiul de dezvoltare la care s-a oprit individul în evoluţia sa.