Uniunile tainice între prăbuşire şi renaştere

Întâlnirea dintre doi oameni, aşa-zisa relaţie în termeni actuali, indiferent că se finalizeaza printr-o oficializare sau nu, în opinia mea nu este întâmplătoare. Oricare ar fi natura ei, are un caracter tainic, de nepătruns prin raţiune, singura explicaţie acceptată fiind contactul omului cu divinitatea şi a influenţei de necontestat pe care divinitatea o are asupra omului. Prin urmare voi înlocui termenul de relaţie cu cel de uniune tainică. Iniţial am vrut să o numesc uniune mistică.  Şi deşi mistic are o semnificaţia  la fel de importantă în creştinism, termenului duce cu gândul la Yoga, tantrism, principii orientale, ceea ce nu face obiectul tipului de uniune la care ma voi referi.

 Trebuie să recunoaştem că există extrem de puţine uniuni prin căsătorie, în care ambii parteneri sunt împliniţi unul prin celălalt, formând un adevărat întreg, acea pereche perfect compatibilă din toate cele trei puncte de vedere – minte, suflet, trup. Se întâmplă aşa pentru că de cele mai multe ori cei doi sunt incompatibili, uniţi doar printr-o dragoste efemeră, dragoste ce în scurt timp se stinge rămânând caracterele celor doi şi dorinţa de a fi sau nu împreună.

Nu voi vorbi de perfecţiune, să spunem doar că mulţi şi-ar dori un echilibru între minte, suflet, trup, astfel încât uniunea  să se menţină vie într-un mod mulţumitor pentru ambii parteneri. Nu se întâmplă acest lucru . În cele mai multe cupluri intervine foarte repede o distanţare a celor două jumătăţi, o forţă contrară atracţiei ce în scurt timp va sfărâma întregul. Intervine un fel de egoism în care ”noi” devine ”eu” şi ”tu”, iar  ”împreună ” va fi doar ”alături”.
Cert este că într-un număr de ani, probabil datorită transformării naturii umane sub influenţa factorilor de mediu, sociali, a evoluţiei spirituale, unul dintre ei sau amândoi, se schimbă, dar nu în acelaşi sens. Rar vor fi situaţii când acel ”ne iubim ca la început” va rămâne la aceeaşi intensitate sau îşi va păstra aceeaşi prospeţime. 

Transformările survenite, în general sunt în sensul evoluţiei unuia în dezavantajul celuilalt. Aproape niciodată evoluţia într-un anume sens, a înţelegerii superioare a vieţii spre exemplu, nu se va face de ambii în acelaşi timp şi conform aceluiaşi sistem de valori. Dacă pe lângă această distanţare de ordin evolutiv, apare şi dezinteresul pentru celălalt, indiferenţa şi necomunicarea, în acest moment echilibrul despre care vorbeam anterior şi care în timp a devenit instabil, acum se prăbuşeşte, în cele mai multe cazuri, ireversibil. 

Vor urma ani chinuitori în care fiecare îşi va dori altceva, o altă fiinţă care să corespundă structurii sale interioare şi exterioare. Apar conflictele şi nevoia de a evada în afara parteneriatului oficial, în căutarea acelui bine care ar putea reda armonia şi echilibrul interior. Cele mai multe cupluri, deşi trăiesc într-o totală dizarmonie şi haos sufletesc, se mulţumesc cu ceea ce le oferă partenerul. Alţii evadează  în afara cuplului  sperând să descopere  o fiinţă ce poate umple golul lăsat de partener. Şi unii şi alţii tânjesc acea armonie interioară ce nu poate fi simţită în toată plenitudinea ei decât regăsindu-şi imaginea într-un om ce le seamănă.

Pe lângă cei care îşi doresc armonie, mai sunt aventurierii. O parte dintre parteneri, din nevoia unei schimbări, recurg la aventuri în care se refugiază temporar, căutând doar plăcerea. Escapadele apar fără o motivaţie bine definită, în cu totul altă situaţie decât cea descrisă anterior. Pe fondul imaturităţii, atunci când în cuplu s-a instalat plictiseala şi rutina, apare necesitatea unei ”noutăţi”, un element ce i-ar putea revigora şi le-ar putea redeştepta setea de viaţă alături de partenerul oficial. Scopul unei aventuri este de natură pur carnală, organică, dorinţa de a satisface un instinct primar – acuplarea.

În cealaltă situaţie este vorba de întregire spirituală, o întregire a uniunii în spirit, de acel om în care îţi regăseşti imaginea, care te poate implini în mod absolut - minte, spirit, suflet, trup. Când acest lucru se întâmplă încă de la începutul vieţii în doi şi rămâne neschimbat de-a lungul ei, atunci este vorba despre un miracol.
Şi mai este ceva ce nu vom înţelege poate niciodată... De ce Soarta nu ne alege omul potrivit încă de la  prima uniune tainică, să iubim o singură dată adevărat până când Cerul va decide să ne despartă. De ce ne lasă să tânjim o viaţă întreagă uneori, ceva ce ni se potriveşte.