Pagini

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Prietenia...

Prietenia este o comuniune de gânduri şi idei. Îţi este prieten cel căruia îi semeni şi în imaginea căruia îţi regăsesti propria imagine. Este conturul tău spiritual şi sufletesc reflectat ca într-o oglindă. În acea reflexie umană îţi vezi partea de frumos şi armonie, îţi regăseşti gândurile şi ideile împletite într-un mănunchi de viziuni uneori asemănătoare, alteori diferite, dar unite de dragoatea ce uneşte cele două suflete. Iubeşti la celălalt ceea ce ştii că există şi în tine, de aceea se spune că prieteniile nu se pot naşte decât între oameni ce se aseamană, între cei virtuoşi sau între cei vicioşi.

Rareori prietenia poate prinde viaţă între doi oameni cu conştiinţe diferite, cu nivel de moralitate diferit. Atunci, cu siguranţă, cel înălţat în fiinţare va încerca din iubire de oameni să-l ridice pe celălalt căzut în prăpastia fiinţei. Dar el nu va fi pe deplin fericit, va avea doar mulţumirea faptei bune. O prietenie trebuie să te facă fericit, să simţi plăcerea de a fi în preajma prietenului, să simţi alinare şi mângâiere atunci când sufletul îţi este apăsat de nelinişte şi tristeţe sau să simţi fericirea de a împărţi cu el bucuriile vieţii.

Prietenia adevărată este singura uniune dintre doi oameni care poate dura o viaţă. Trăinicia constă în comuniunea, gândurilor, ideilor şi sentimentelor autentice ce nu slăbesc în intensitate, dimpotrivă, sunt dinamizate permanent de întâlnirea celor două conştiinţe în toate planurile existenţiale. De-a lungul timpului creşte în intensitate, se îmbogăţeşte prin dăruirea de sine şi se transformă într-o adevărată legătură indispensabilă.

Există aparent inexplicabil acea nevoie de a şti permanent de celălalt, de a fi la curent cu problemele lui, dacă îi este bine sau dacă ceva îi tulbură liniştea. Însă cel care îţi este prieten adevărat, niciodată nu va dori să-ţi împărtăşească ceva din suferinţa lui, tocmai din iubire şi nevoia de a te proteja, te va ţine la distanţă de necazurile şi durerile lui. Ştie că de multe ori, din dragostea ce i-o porţi, durerea ta poate fi la fel de sfâşietoare ca a lui şi preferă dintr-un sentiment de protecţie, să nu te facă să suferi. Cu toate astea atunci când viaţa îţi oferă şi momente mai puţin plăcute, este minunat să simţi lângă tine un suflet care simte la fel ca tine, un umăr pe care să-ţi sprijini greutatea gândurilor, un om care te poate sfătui încotro să te îndrepţi atunci când ai de luat o decizie. Mai mult de atât, va fi omul în care ai încredere că te va susţine şi îţi va fi alături îndiferent de consecinţe.

Se spune că oamenii fericiţi nu au nevoie de prieteni, faptul că au tot ceea ce îşi doresc  si că îşi sunt ei înşişi suficienţi, denotă că pritenii nu le-ar fi de nici un folos. Nu este aşa. Omul nu poate păstra fericirea numai pentrul el, simte nevoia să o împărtăşească cuiva şi cine ar putea înţelege cel mai bine starea prin care trece, decât un prieten adevărat care nu-l invidiază şi poate participa cu bucurie alături de el la fericirea ce i-a fost dată.

Există totuşi un paradox atunci când este vorba de forme ale iubirii. Deşi prietenia şi dragostea sunt forme de iubire asemănătoare, ambele sunt sentimente nobile, iau naştere în conştiinţă, suflet şi simţire, amândouă sunt reprezentarea celui de al doilea eu, peste timp nu are viaţă decât prietenia. Este inexplicabil cum dragostea, un sentiment la fel de frumos şi nobil, moare uneori fără să lase în urmă nici o umbră de regret, pe când prietenia dăinuie în timp.

Un comentariu:

  1. "prieteniile nu se pot naşte decât între oameni ce se aseamană, între cei virtuoşi sau între cei vicioşi."
    Cat de adevarat este.

    RăspundețiȘtergere