Gândul...

Gândurile sunt pruncii conştiinţei. Acolo se fac şi se desfac toate misterele lumii şi ale existenţei. Conştiinţa este locul unde se dau lupte crâncene între raţiune şi inimă. În conştiinţă se adăpostesc toate gândurile strâmbe sau drepte şi ies la lumină doar faptele ca imagine reală a lor. Suntem animaţi în permanenţă de gând. Nu poţi fi golit total de gânduri, conştiinţa nu poate fi vidă, întotdeauna există o adiere a gândului. Chiar şi în momentele de relaxare totală, în acea meditaţie indusă prin educarea conştiinţei pentru eliberarea minţii de orice gând, după un exerciţiu îndelungat se poate ajunge la o anumită performanţă. Altfel mintea este în permanenţă preocupată de această însuşire proprie omului – gândirea. Fără gândire, omul nu are discernământ şi acţionează lipsit de raţiune, împotriva condiţiei de om.

Gândurile se zămislesc, trăiesc şi mor într-un ciclu perpetuu al existenţei lor, acolo unde conştiinţa şi spiritul au libertatea de a crea. Dar şi unde trupul este imobil, captiv unei sorţi nefericite, gândul are libertatea totală fără graniţe. În fapt, libertatea în adevăratul sens al cuvântului poate fi condiţia esenţială, doar a gândului. Întemniţarea trupului întrun fel sau altul, nu poate opri gândul să fie creativ. Dimpotrivă, atunci când trupul nu are libertatea de mişcare, gândul suplineşte şi împlineşte nevoia de libertate.

Gândurile au propria existenţă deseori metamorfozată. De la stadiul de simplă idee, se dezvoltă crescând în intensitate şi limpezime, apoi la apogeul implinirii se materializează sau, în cele din urmă, ”îmbătrânite”, fără şansă de materializare se trec şi se nasc altele.
Prin gând omul devine ceea ce gândeşte. Un univers în care bucuria existenţei se împleteşte cu eşecurile inevitabile sau unul în care rezultatul gândirii negative se reflectă în pesimismul ce ucide lent şi sigur.

Gândul poate crea lumi sau tărâmuri de vis, opere de artă sau de cultură, călătorii în spaţii de neatins, poate zidi fără unelte fiinţa, dar în egală măsură poate dărâma esafodajul încrederii de sine, abandonând speranţa. Gândul nu cunoaşte spaţiul şi timpul. Distanţele sunt lipsite de sens, iar timpul este o noţiune abstractă. Neîncorsetat de cele două dimensiuni, puterea gândului - telepatia, transmite celui aflat la distanţă, dar pe aceeaşi undă de rezonanţă, o vibraţie purtătoare de bine din partea celui ce gândeşte apropierea. Deşi inexplicabilă această manifestare, realitatea a dovedit că o anumită legătură strânsă între două sau mai multe persoane, este rezultatul gândului îndreptat către celălalt cu care eşti întro conexiune specială. Prin gând imposibilul devine posibil, iar realitatea pare mică şi limitată în comparaţie cu virtualul ce devine o lume a tuturor posibilităţilor.

Gândul este energia faptelor noastre. Viaţa omului se împarte între gând şi faptă, el fiinţează între două lumi, una reală a faptei şi una virtuală a gândului. Lumile lui se întrepătrund, creând astfel mediul şi relaţiile cu cei din jur.
Şi tot gândul ”este sculptorul ce te face persoana care doreşti să fii”(citat). În gânduri poţi fi ceea ce ţi-ai dorit, poţi avea bogăţia tânjită absurd, poţi iubi şi poţi urâ cu aceeaşi intensitate fără ca celălalt să aibă de ştire. Gândul poate fi turnul de fildeş în care te învălui în propria singurătate, doar tu cu sentimentele tale. Unele mângâietoare, înălţătoare întru credinţă, altele triste, coborând în Iadul dezamăgirii şi al îndoielii.