Dragostea este una dintre cele mai plăcute stări de beatitudine, sentiment care metamorfozează sufletul, deschide o cale spre el însuşi pentru a primi şi a dărui iubire. Bărbaţi şi femei, cuprinşi de beţia inefabilului sentiment, se îndrăgostesc firesc, cel puţin o dată în viaţă. La fel de firesc, cel mai adesea, fără niciun gând de renunţare, după o vreme simţirea se stinge şi inevitabil tânjesc o nouă dragoste. Nici unul, nici altul nu pot trăi fără o iubire din afara lor, indiferent ca este vorba de dragoste sau de un sentiment uman de iubire, ceea ce îi determina să se caute permanent pentru a se dărui unul altuia.
Cu toate acestea forma sub care se îndrăgostesc bărbatul şi femeia diferă esenţial. Şi unul şi altul iubesc intens, profund, devastator, însă se manifestă diferit. Femeia arde, se topeşte toată în focul pasiunii, se toarnă în ”forma” iubirii, se identifică cu sentimentul în sine, mărturisind fără rezerve prin cuvinte şi gesturi dulcele jar ce-i mocneşte în suflet. De partea cealaltă, bărbatul pare că-şi trăieşte iubirea în taină, i se pare lipsit de solemnitate să o trâmbiţeze chiar şi femeii pe care o iubeşte. Are un aer distant, necuprins de febra mistuitoare a dragostei, nu-şi ucide inima în focul pasiunii, iar mintea nu-i este înfierbântată tot timpul de imaginea femeii iubite.
Femeia se manifesta teatral cu gesturi si replici ample şi colorate, desprinse dintr-o alunecare spre o realitate proprie. Femeii în dragoste îi plac poveştile şi întotdeauna şi-a dorit să fie zâna din basm pe care să o răpească Făt-Frumos. În schimb bărbatul îi aşterne la picioare femeii iubite fapte şi dovezi evidente de iubire, făcând economie de cuvinte şi gesturi inutile în opinia lui. Aşa cum spunea unul dintre filozofii ruşi, femeia este genială in iubire, pe când bărbatul este mai degrabă talentat.
În ciuda acestei virtuţi, femeia acaparează uneori brutal, despotic chiar, bărbatul de care s-a îndrăgostit, având tendinţa nestăvilită să dispună de el aşa precum îi stau la îndemână anumite ustensile indispensabile. Femeia are tendinţa tiranică să ia în stăpânire obiectul dragostei ei, să-i controleze fiecare mişcare, să-l sufoce cu gesturi şi manifestări pe care bărbatul adesea nu le înţelege sau i se par deplasate.
Femeia trăind intens ”povestea” de iubire consideră că bărbatul este şi el la rândul lui un erou de basm. Dacă în dragoste şi mai puţin în rest femeia trăieşte într-o realitate virtuală, bărbatul ia lucrurile în cel mai serios mod posibil, considerând că o dragoste se poate trăi pasional chiar dacă nu-ţi declari sentimentele. Femeia rosteşte cu uşurinţă la fiecare minut ”te iubesc” poate fără să exprime nimic din sentiment, pe când pentru bărbat a spune ”te iubesc” pare a fi un nonsens. El simte adânc acest lucru nu trebuie să-l rostească ca o dovadă de iubire.
Diferenţa dintre cei doi ca manifestare a dragostei este de fapt secretul apropierii dintre ei. Rareori dragostea este simţită şi trăită în acelaşi fel de cei doi. Rareori pasiunea are acelaşi chip şi aceeaşi profunzime, însă ceea ce-i diferenţiază pe cei doi este tocmai motivul care îi apropie mai intens. Întotdeauna diferenţa a creat întregul.
Cu toate acestea forma sub care se îndrăgostesc bărbatul şi femeia diferă esenţial. Şi unul şi altul iubesc intens, profund, devastator, însă se manifestă diferit. Femeia arde, se topeşte toată în focul pasiunii, se toarnă în ”forma” iubirii, se identifică cu sentimentul în sine, mărturisind fără rezerve prin cuvinte şi gesturi dulcele jar ce-i mocneşte în suflet. De partea cealaltă, bărbatul pare că-şi trăieşte iubirea în taină, i se pare lipsit de solemnitate să o trâmbiţeze chiar şi femeii pe care o iubeşte. Are un aer distant, necuprins de febra mistuitoare a dragostei, nu-şi ucide inima în focul pasiunii, iar mintea nu-i este înfierbântată tot timpul de imaginea femeii iubite.
Femeia se manifesta teatral cu gesturi si replici ample şi colorate, desprinse dintr-o alunecare spre o realitate proprie. Femeii în dragoste îi plac poveştile şi întotdeauna şi-a dorit să fie zâna din basm pe care să o răpească Făt-Frumos. În schimb bărbatul îi aşterne la picioare femeii iubite fapte şi dovezi evidente de iubire, făcând economie de cuvinte şi gesturi inutile în opinia lui. Aşa cum spunea unul dintre filozofii ruşi, femeia este genială in iubire, pe când bărbatul este mai degrabă talentat.
În ciuda acestei virtuţi, femeia acaparează uneori brutal, despotic chiar, bărbatul de care s-a îndrăgostit, având tendinţa nestăvilită să dispună de el aşa precum îi stau la îndemână anumite ustensile indispensabile. Femeia are tendinţa tiranică să ia în stăpânire obiectul dragostei ei, să-i controleze fiecare mişcare, să-l sufoce cu gesturi şi manifestări pe care bărbatul adesea nu le înţelege sau i se par deplasate.
Femeia trăind intens ”povestea” de iubire consideră că bărbatul este şi el la rândul lui un erou de basm. Dacă în dragoste şi mai puţin în rest femeia trăieşte într-o realitate virtuală, bărbatul ia lucrurile în cel mai serios mod posibil, considerând că o dragoste se poate trăi pasional chiar dacă nu-ţi declari sentimentele. Femeia rosteşte cu uşurinţă la fiecare minut ”te iubesc” poate fără să exprime nimic din sentiment, pe când pentru bărbat a spune ”te iubesc” pare a fi un nonsens. El simte adânc acest lucru nu trebuie să-l rostească ca o dovadă de iubire.
Diferenţa dintre cei doi ca manifestare a dragostei este de fapt secretul apropierii dintre ei. Rareori dragostea este simţită şi trăită în acelaşi fel de cei doi. Rareori pasiunea are acelaşi chip şi aceeaşi profunzime, însă ceea ce-i diferenţiază pe cei doi este tocmai motivul care îi apropie mai intens. Întotdeauna diferenţa a creat întregul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu