Pagini

duminică, 4 decembrie 2011

Ce este patriotismul…

"Sunt patriot!!! Imi iubesc ţara!!! Iubesc românii!!! La mulţi ani, români!!! La mulţi ani, România!!!"

Sunt doar câteva expresii cu care zilele acestea internetul a fost intoxicat. Mă întreb câţi dintre cei care se întreceau în a scrie urări sau cuvinte umflate, credeau în acele rostiri. Câţi dintre exaltaţii internetului şi nu numai, înţeleg noţiunea de patriotism şi ce reprezintă ea. Şi de ce trebuie să se manifeste ”zgomotos” şi adesea făţarnic, aşa cum se întâmplă de obicei. Naţiunea aceasta din care întâmplător facem parte fără să fie opţiunea noastră, a fost de-a lungul istoriei o masă de manevră, uşor de manipulat, uneori forţat, alteori inducându-i-se perfid simţul datoriei, devotamentului şi dăruirea necondiţionată tării şi neamului. In mass media, tot felul de a ”actori” se întrec să ne dea lecţii de patriotism şi să ne explice amprenta pe care istoria a lăsat-o asupra noastră prin ascendenţii noştri, câtă istorie există în tradiţiile noastre şi câtă trudă în bunicii şi străbunicii noştri care erau mândri că erau români. Să fim serioşi! Bieţii de ei, cei mai mulţi n-au avut drept avere şi bunăstare decât această noţiune falsă de patriot care le fusese inoculată pentru a suplini restul lipsurilor în care îşi duceau crunta existenţă.

Nu contest că există sau au existat şi patrioţi autentici. Oameni care cu cugetul curat, încrezători în idealurile lor, au fost dispuşi să-şi rişte viaţa şi familiile pentru speranţe ce s-au dovedit deşarte. Oameni care de-a lungul istoriei s-au împotrivit regimurilor şi intruşilor dominatori care au încercat să distrugă spiritul românesc. Insă aceştia sunt extrem de puţini. Iar cea mai bună dovadă pe care ar trebui să nu o contestam cu buna ştiinţa este participarea la revoluţia din decembrie 1989. Nici eu n-am participat la această revoluţie şi ca mine sunt milioane de români. De ce? De frică!!! Ori patriotismul, mândria de a fi român, nu presupune numai bucuria pe care o ai când vezi frumuseţile României, de a aprecia spaţiul istoric în care ne-am născut, patriotismul înseamnă să pleci total nepregătit şi necondiţionat la luptă. Să te opui oricărei forme de sclavie sau de dominaţie. Aspect care în condiţiile societăţii actuale este aproape imposibil.

Mai mult decât atât demagogia constă în faptul că suntem dispuşi să trâmbiţăm astfel de false noţiuni atunci când suntem ghiftuiţi, nicidecum atunci când suntem flămânzi, ori patriotismul ar trebui să fie sentimentul necondiţionat de foame sau condiţii vitrege.

Patriotismul, în opinia mea, un cuvânt de lemn, abstract în esenţa sa, inventat de cei cu interese în a deţine şi stăpâni teritorii şi ”patrioţi”, nu este altceva decât un instrument inoculat psihologic de-a lungul istoriei, in mintea celor mulţi şi naivi. ”Să ne apărăm ţara!... Să murim pentru ea!” Mă gândesc cât va mai fi valabil termenul de patriotism, noţiune ce nu este compatibilă cu conceptul de globalizare. Deja Europa este un întreg teritoriu şi ameninţă cu dispariţia totală a graniţelor şi a trăsăturilor specifice fiecărei ţări. Cu atât mai mult teritoriile şi limba vor fi uniformizate. În condiţiile acestea mă întreb ce va mai însemna patriotismul şi pentru care teritoriu şi naţiune ne vom vărsa sângele şi ne vom da viaţa. Cărei naţiuni îi vom jura dragoste eternă.

Renunţând la concepţia desuetă de patriot/patriotism, respectul şi dăruirea cetăţii şi cetăţeanului poate fi adaptată vremurilor pe care le trăim, iar manifestarea poate fi cu totul alta decât a înşira vorbe goale lipsite de orice bun simţ. Patriotismul fiecărui cetăţean ar putea fi concretizat în grija faţă de mediul în care trăim, protecţia naturii, spaţiului verde, respectului pentru munca celorlalţi, nu a nesimţirii şi distrugerii permanente a mediului natural. Promovarea culturii şi a trăsăturilor specifice poporului român, spiritualităţii româneşti, fiecare contribuind în măsura puterilor sale la a releva autenticitatea acestui popor, nu promovarea obiceiurilor americane sau de altă sorginte, muzicii arabo-ţigăneasco-maneliste sau împrumutul definitiv al unor aspecte de incultură şi ”civilizaţie” de la alţii. Dragostea de ţară şi popor ar mai putea consta în promovarea istoriei fiecărui colţ de Românie, organizarea acţiunilor cultural-educative ce ar putea trezi în fiecare participant la acţiune spiritul românesc, spirit ce poate mai apoi fi cultivat în descendenţi sau în cei pe care îi avem în preajmă. Patriotismul este mult mai greu de cultivat decât oricare alt sentiment din sfera umană, el presupunând sacrificii de care majoritatea românilor nu sunt capabili. Iar manifestarea lui autentică se transpune în fapte şi nu în vorbe festiviste.

Făţărnicia şi demagogia, fanfaronada, festivismul ieftin şi manifestările puerile cred că ne caracterizează. Sunt de fapt porniri ce ascund cu totul altceva. Lipsa masiva a satisfacţiilor de tot felul, atunci când altă soluţie nu există, poate fi înlocuită în mod fals şi cu dragostea de ţară. Să fim serioşi şi raţionali!

Un comentariu:

  1. Foarte bine spui, si totul e foarte actual, ca si cum societatea nu a evoluat prea mult..Lipsa de educatie duce la imaginea asta de bilci etern..

    RăspundețiȘtergere