Azi îţi voi scrie o tăcere... las doar gândul să ajungă la tine... Ţi s-a întâmplat vreodată să comunici cu cineva doar din priviri şi gesturi? Mie da... dar cei mai mulţi dintre noi, acum în vremurile acestea, nu mai concepem că se poate dialoga fără cuvinte. Suntem mult prea prinşi de modernitate şi de nelinişti pentru a putea vorbi doar tăcerile noastre. Nu contest forţa cuvântului... este esenţială atunci când celălalt are nevoie să fii lângă el, dar şi îmbrăţişarea şi mângâierea în tăcere are acelaşi efect, poate mai puternic şi mai pătrunzător atunci când inimile se caută una pe cealaltă.
Îţi mărturisesc că pentru mine tăcerea în doi într-o singură singurătate este precum retragerea într-o oază de linişte desăvârşită. Nu auzim decât gândurile noastre împletite unele cu altele şi privirile ridicate dintr-o carte sau din amintiri. Mai sunt zâmbetele abia perceptibile de pe buzele fiecăruia când tăcerea mea o întâlneşte pe a ta. Nu-i aşa că este minunat?
Când celălalt face parte din tine, nu-i nevoie de rostiri... ştii ce urmează să-ţi spună, ştii cum vor răsuna sunetele spre a produce vibraţii în fiinţa ta... Cu un deget delicat, îi poţi acoperi buzele făcându-l să înţeleagă că ştii... ştii pentru că înaintea cuvintelor rostite, la tine a ajuns gândul lui... Mă vei certa aşa cum faci de fiecare dată... Îmi vei spune că visez prea mult, că sunt ruptă de realitate şi că nu poţi trăi fără să discuţi, fără să te cerţi, fără schimburi de opinii... Desigur... n-am spus că poţi trăi într-o muţenie totală, dar oare cei dăruiţi de Dumnezeu cu muţenie cum trăiesc? Şi unii sunt şi surzi pe deasupra... Pentru ei cuvintele nu există decât precum gest expresiv şi pătrunzător până acolo unde trebuie să-şi atingă semnificaţia. Şi trăiesc, sunt fericiţi în muţenia lor... Cred că sunt oamenii care se îmbrăţişează cel mai des, se ating cel mai des... simţirea lor faţă de celălalt este mult mai adâncă... Ei se caută şi se simt cu gândul, cu sufletul şi prin gest. Cuvintele pentru ei sunt doar pe hârtie sau pe o tastatura de calculator...
Te-ai gândit că pentru noi cei ce Dumnezeu ne-a dăruit grai, cuvintele rostite pot fi seci, vorbe goale, fără nicio esenţă sacră?... Atunci prefer tăcerea cuiva şi privirea lui blândă desprinsă parcă din icoanele sfinte.
Dintr-o tăcere se desprind răspunsuri mute pe care le poţi înţelege dacă şi tu ştii să taci... Iar cel ce ştie să tacă este înţeleptul ce nu se risipeşte în cuvântari fără rost. Rostirile lui sunt bogăţia gândului exprimată prin zgârcenia cuvântului. Nimeni nu va înţelege tăcerea lui dacă nu va şti să tacă înţelept.
Îţi mărturisesc că pentru mine tăcerea în doi într-o singură singurătate este precum retragerea într-o oază de linişte desăvârşită. Nu auzim decât gândurile noastre împletite unele cu altele şi privirile ridicate dintr-o carte sau din amintiri. Mai sunt zâmbetele abia perceptibile de pe buzele fiecăruia când tăcerea mea o întâlneşte pe a ta. Nu-i aşa că este minunat?
Când celălalt face parte din tine, nu-i nevoie de rostiri... ştii ce urmează să-ţi spună, ştii cum vor răsuna sunetele spre a produce vibraţii în fiinţa ta... Cu un deget delicat, îi poţi acoperi buzele făcându-l să înţeleagă că ştii... ştii pentru că înaintea cuvintelor rostite, la tine a ajuns gândul lui... Mă vei certa aşa cum faci de fiecare dată... Îmi vei spune că visez prea mult, că sunt ruptă de realitate şi că nu poţi trăi fără să discuţi, fără să te cerţi, fără schimburi de opinii... Desigur... n-am spus că poţi trăi într-o muţenie totală, dar oare cei dăruiţi de Dumnezeu cu muţenie cum trăiesc? Şi unii sunt şi surzi pe deasupra... Pentru ei cuvintele nu există decât precum gest expresiv şi pătrunzător până acolo unde trebuie să-şi atingă semnificaţia. Şi trăiesc, sunt fericiţi în muţenia lor... Cred că sunt oamenii care se îmbrăţişează cel mai des, se ating cel mai des... simţirea lor faţă de celălalt este mult mai adâncă... Ei se caută şi se simt cu gândul, cu sufletul şi prin gest. Cuvintele pentru ei sunt doar pe hârtie sau pe o tastatura de calculator...
Te-ai gândit că pentru noi cei ce Dumnezeu ne-a dăruit grai, cuvintele rostite pot fi seci, vorbe goale, fără nicio esenţă sacră?... Atunci prefer tăcerea cuiva şi privirea lui blândă desprinsă parcă din icoanele sfinte.
Dintr-o tăcere se desprind răspunsuri mute pe care le poţi înţelege dacă şi tu ştii să taci... Iar cel ce ştie să tacă este înţeleptul ce nu se risipeşte în cuvântari fără rost. Rostirile lui sunt bogăţia gândului exprimată prin zgârcenia cuvântului. Nimeni nu va înţelege tăcerea lui dacă nu va şti să tacă înţelept.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu