Oare câţi dintre noi au simţit fiorul şi nevoia cunoaşterii adevărurilor lumii? Câţi dintre noi au simţit bucuria inestimabilă şi nemărginită atunci când înţelegerea pătrunde sau încearcă să descopere tainele adevărurilor? Cuprinderea se defineşte şi se aşterne în suflet precum o dragoste fără de păcat, doar cu dulcele păcat al iscodirii întru aflare, ceea ce nu se stinge decât în izvorul neastâmpăratei curiozităţi.
Citeşti filă cu filă, carte cu carte, şi spiritul devine tot mai avid, mai însetat, mai dornic de a cunoaşte, de a şti, de a descoperi pas cu pas ce a fost, ce este, ce va fi. Fiecare cuvânt îţi pătrunde în inimă apoi în conştiinţă, învăluindu-te într-o dulce reverie, o beţie a minţii ce se îmbată cu fascinaţia cuvântului scris sau rostit. Tulburat, înfiorat de atingerea ideilor, simţirea cunoaşte aceeaşi emoţie divină a îndrăgostitului de marea şi unica dragoste ivită din aşteptări adânci.
Eşti transpus în lumina caldă şi blândă a unei lumi total diferite de lumea în care respiri în ritmul banalului cotidian. Se deschide o lume magică şi mistică în care te refugiezi îmbrăţişat şi îmbrăţişând tandru tărâmul lui ”a cunoaşte” şi ”a învăţa”. Nevoia de ”a şti”, de ”a afla” prin cunoaştere sunt precum setea şi foamea de idei fără de care viaţa nu poate continua. Hrana spirituală îndestulează însă niciodată îndeajuns. Orice adevăr revelat cere un alt adevăr, în căutarea căruia porneşti cu bucuria copilului care explorează noi teritorii. Este o bucurie fără margini, cu stări euforice în care inima palpită de emoţia descoperirii, iar sufletul înfloreşte cuvinte şi rostiri tăcute pe care le adună într-o comoară inestimabilă. Ideile creionate în cuvinte ale simţirii germinează sensibilităţi ce devin apoi comori de suflet. Simţirea este cea a îndrăgostitului ce nu poate mărturisi în cuvinte pasiunea, ci numai în simţiri abstracte de dincolo de înţelegere.
Uneori mângâiem cu privirea slovele din dorinţa de a simţi fără a înţelege sensul ideii alcătuite. Simţirea noastră pătrunde înţelesul simţirii autorului, fără ca raţiunea să fie foarte prezentă. Într-o dragoste, indiferent de natura ei, raţiunea este aproape adormită, iar în dragostea de carte, de idee, de gând scris, uneori te laşi la fel purtat în voia tulburătoarei iubiri.
Nevoia de cunoaştere te îndeamnă într-un mod ispititor să pătrunzi tot mai adânc în lumea bibliotecii, să răsfoieşti gândurile autorilor, să-ţi creezi o intimitate absolută în care să te retragi încercând să descifrezi uneori cu greu, alteori precum bătăile aripii de fluture, rostirile, mărturisirile, filosofiile ori inepţiile celor ce au avut privilegiul ori talentul de a scrie carte.
Oricare ar fi subiectul, el zideşte starea de spirit, cultivă intelectul, făcând din conştiinţă acea justiţie a cărei balanţă măsoară lumea înconjurătoare. Cunoaşterea îţi deschide o nouă viziune asupra vieţii, o perspectivă de multe ori tristă, stare contradictorie cu bucuria descoperirii pentru că dezvăluirea adevărului trădează o realitate înlăcrimată. Lumina adevărului ”desconspiră” realitatea aşa cum e ea, crudă, nemiloasă, în care oamenii trăiesc nepăsători în firea deformată şi periculoasă a lucrurilor, fără ca aceştia să realizeze primejdia care îi ameninţă la tot pasul. Viaţa are o reprezentare pentru fiecare aşa cum i-a fost dat să o înţeleagă, însă dincolo de această înţelegere există cartea şi biblioteca.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu