Primul sărut...

Singurul limbaj adevărat din lume este sărutul. - Alfred de Musset

Primul sărut este clipa ce metamorfozează o prietenie într-o dragoste. Efemera clipă topită în  sărut desparte timpul între "am fost" şi ”vom fi”. Venim din vremea unui ”eu şi tu” şi păşim dincolo de sărut într-o lume in care suntem ”noi”. Din acel moment  totul se preschimbă în dulce reverie. Dragostea se descătuşează mărturisind prin gest, prin rostire, prin spirit toate sentimentele ce au fost păstrate tainic în inimă. Sărutul este puntea de trecere a simţirilor adunate în inimă spre cuvântarea tăcută a buzelor  – o lume a dragostei nemărturisite până atunci, un tărâm al tăcerilor adânci aşternute în calea inimii celuilalt.

 În prietenie, dragostea este mărginită de bariera dintre suflet şi trup, are oprelişti mentale în care trupul nu există decât precum cupă a imaterialului, dăruindu-i celuilalt încredere şi un suflet în care se poate refugia ori de câte ori este singur şi simte nevoia să iubească din prietenie. Pe când în dragoste, dincolo de poarta sărutului, tărâmul nu are margini, este necuprinsul cuprinsului din inimi şi suflete ce conturează trupul.  În dragoste, prietenia este păstrată pe un piedestal la loc de cinste, ea fiind precum scara lui Iacob pe care cei doi au urcat până au descoperit sărutul, apoi au alunecat în lumea de dincolo de nori, unde Cerul îşi aşterne îngăduinţa.

Sărutul este mărturisirea fără cuvinte a dragostei, este văpaia clocotitoare a inimii ce se stinge pe buze, este dialogul sufletelor ce-şi şoptesc candid pasiunea. Sărutul deschide căi nebănuite spre descătuşarea torentelor de emoţii ţinute captive şi nedestăinuite. Aprinde lumini şi stinge focuri lăuntrice.

Atingerea buzelor prin sărut stârneşte senzaţii ameţitoare. Simţi cum te topeşti sub apăsarea fremătătoare a sărutului dăruit cu dragoste.  Iar îmbrăţişarea în care cei doi sunt unul, pecetluită prin sărut,  este calea spre împlinire a dragostei. Un simplu gest de unire a buzelor, încărcat de emoţia tulburătoare a sentimentului poate face minuni într-un suflet ce a păstrat în taină dorinţa de a fi sărutat.

Buzele prinse în sărut caută dulceaţa celuilalt, sufletul simte nevoia să guste fructul dragostei, savoare care pătrunde electric în fibra fiinţei iubite învăluind-o în uitare de sine. Prin sărut se mărturisesc toate sentimentele şi dăruirea, este dovada de început a apogeului prieteniei, a faptului că straiul prieteniei a rămas pre strimt dorinţelor şi nevoii de celălalt. Pe negândite  simţi nevoia atingerii buzelor lui aşternute mătăsos pe buzele tale ca o eternizare a unei uniuni ce va rămâne veşnic în arhivele timpului. Chiar dacă dragostea se va stinge uitând sentimentul care a unit buzele celor doi, sărutul va rămâne precum istorie în amintire. 

Primul sărut nu se uită niciodată. Tinereţea îi conferă diafanul aripii de fluture, maturitatea îi conferă profunzimea şi gustul filosofiei de viaţă. Tinereţea îl lasă să zboare fără să păstreze din el urma aripii în văzduhul simţirii, pe când maturitatea depune în el toate comorile sufletului păstrate cu înţelepciune şi adâncă închinăciune.

Între un sărut furat întâmplător în anii fragedei tinereţi şi unul al maturităţii îndelung zidit mental apoi depus precum o ofrandă pe buzele iubitului sau iubitei este un drum lung precum drumul de la poezie la filosofie.

Sărutul nu este o simplă atingere a buzelor înflăcărate de dragoste, nu este o simplă nevoie organică de celălalt, este o trecere spre celălalt sorbindu-i esenţa spirituală ce se înalţă prin sărut într-un refugiu al cerului.

Atracţia stârneşte nevoia de a fi sărutat îndelung sub mantia catifelată a unei îmbrăţişări. Moliciunea lascivă a buzelor unite în duetul primului sărut stârneşte senzaţii tulburătoare, ameţitoare, precum ploi calde de fiori ce-ţi străbat fiecare celulă a trupului. Licoarea dragostei pătrunde tandru prin sărut dincolo de buzele iubitului coborând în paradisul inimii şi urcând pe treptele de lumină ale spiritului.

În preajma întâiului sărut nu mai suntem două conştiinţe asexuate, ne deşteptăm din somnul percepţiei aflând miraţi că suntem bărbat şi femeie. Privirea ne alunecă dincolo de ”imaterialitatea” prieteniei, devenind conştienţi că avem trup de femeie şi bărbat. Prietenia nu aprinde lumina sexualităţii, în schimb dragostea o face.