Domnul Andrei Pleșu spunea că femeia are prin
feminitatea ei ceva din transparența structurii specifice îngerilor. Astfel
situa femeia undeva în intervalul dintre noi și Dumnezeu alături de naturile
eterice în acea lume nevăzută, dar prezentă alături de noi.
Feminitatea este precum o muzică ce se aude şoptit din toată
fiinţa femeii. Nu poţi identifica limpede instrumentele muzicale şi nici
notele, doar armonia ce pluteşte în jurul ei.
Îmi este greu să vorbesc obiectiv despre feminitate.
Subiectul ar trebui abordat de bărbații care înțeleg și percep feminitatea ca
pe un dar primit din partea naturii feminine. Feminitatea este trăsătura specifică femeii, este substanța
care diferențiază femeia de partenerul ei bărbat. În această esență este
relevată toată frumusețea cu care femeia vine pe lume și care înflorește în
timp atingând apogeul la maturitate.
Nuanțele frumuseții răzbat din gesturile ei, din delicatețea
cu care atinge aerul și copilul, căldura și blândețea cu care își îmbrățișează
partenerul, zâmbetul suav sau gingaș dăruit în jur, seninul din privirea ei,
candoarea pașilor grăbiți înspre inimile celorlalți.
Feminitatea iese la iveală din orice gest mărunt. Dar mai
ales din condiția femeii de a fi mamă care o situează într-o lume total aparte
de cea a bărbaților. O femeie cu un prunc în brațe sau hrănindu-l la sân,
jenată de privirile indiscrete din jur, este un tablou înduioșător. Te topește
acea imagine încărcată de feminitate, de sacrul uniunii dintre ea și copil.
Dacă privești femeia căutând să-i descifrezi natura vei vedea
cum feminitatea se răspândește în jurul ei precum un parfum, uneori dulceag,
alteori ușor înțepător, dar care transmite privitorului ceva plăcut privirii.
Gesturi simple, grațioase, delicate, tăcute sau însoțite de cuvinte, priviri ce parcă alunecă pe lângă peisajul din
jur.
Toate acțiunile femeii sunt însoțite pe alocuri de grație și
cochetărie mai mult sau mai puțin evidente. Prinsă în lumea ei uneori gravă
plină de probleme existențiale sau într-o lume artistică, femeia se identifică
într-un fel personal. Are felul ei de a fi ce radiază către cei din jur cu dragostea
ce sălășluiește în ea precum un dar pe care trebuie să-l ofere celorlalți. Are
un farmec aparte de care nu este întotdeauna conștientă, impresie care
stârnește bucurie și căldură. Feminitatea este generatoare de apropieri, de
relații umane și personale, un complex de manifestări a căror muzică vibrează
în ceilalți.
Frumusețea chipului și a trupului nu sunt condiții ale feminității.
Sunt o mulțime de femei a căror frumusețe reprezintă altceva decât esteticul trăsăturilor
lor. O femeie nu foarte frumoasă sau de o frumusețe bizară te poate vrăji cu un
gest sau o replică spusă în treacăt din vârful buzelor. Ea poate cuceri prin
rafinamentul feminității sau printr-o feminitate ”brută”.
Mersul natural unduitor, o șuviță rebelă, o privire însoțită
de un surâs suav, tonul măsurat al glasului, sentimentele pozitive fără zgârcenia
manifestării lor, naivitatea bucuriei de a fi pentru ea și pentru ceilalți, fac
din femeie o poartă deschisă spre o altă lume. Desigur, chiar și un gest
masculin abordat din perspectiva feminității nu abrutizează imaginea femeii, ci
îi conferă un farmec care stârnește zâmbete de admirație.
Se spune că femeia are în ea chipul ascuns al răului precum
cealaltă față a bunătății și feminității ei. Poate fi dură și încăpățânată
având refuzul categoric dăltuit în ființa ei, disprețuitoare și rea strivind
suflete, absurdă și irațională sfidând realitatea, superficială și insistentă
până la exasperare, dar nu poate fi total insensibilă. Ceva o va emoționa,
moment în care va retrăi candoarea feminității.